Ce cautam noi si ce incercam sa aflam…

Cand un om ajunge sa treaca peste necesitatile vietii, ca si perceptie, incepe sa se perceapa pe sine ca si entitate… si cu cat se analizeaza mai mult, cu atat iese mai mult din viata ce il inconjoara si se afunda in sine, in ceea ce este el si in ceea ce simte el… incepe sa isi descopere sufletul.

Din acest moment… prin tot ceea ce va face, va construi, pentru el si pentru sufletul lui, fiecare traire noua, fiecare zambet, fiecare om caruia ii produce un zambet, fiecare zambet pe care el il va oferi… toate acestea sunt rasplata si oglinda a ceea ce devine. Ochii celor din jur sunt oglinda noastra intotdeauna. In momentul in care simti ca „oglinda” reflecta ceea ce tu simti, incepi sa fii pe drumul cel bun, incepi sa intelegi ca toata „munca” ta nu este degeaba, ca totul se intampla cu un scop… ca usor, usor incepi sa TE descoperi PE TINE si mai ales incepi sa descoperi din SUFLETUL UNIVERSAL, din Sufletul Mamei care ne-a creat si care e in toate…

Totul pe pamantul asta are un scop, cu cat devenim mai constienti de natura noastra umana, cu atat ajungem sa intelegm mult mai mult din tot ceea ce se intampla in jurul nostru, cu cat intelegem mai mult sufletul nostru, cu atat ajungem sa-l intelegem si pe cel de langa noi…

In trecut, daca cineva sustinea cu voce tare sau daca se afla ca incearca sa faca asemenea lucruri, si poate si diferite forme de a se descoperi pe sine, cum ar fi transa, sau exercitii de diferite feluri, erau acuzati direct de vrajitorie si ucisi in pietele publice. Acum nu mai e asa, acum toti avem acces la aceasta cunoastere. Acum nu mai sunt doar cativa care isi depasesc sfera de cunoastere, acum vad in jurul meu ca multi fac asta, si ma bucura enorm, poate asa vom ajunge sa readucem Sufletul Lumii pe calea corecta, poate asa toti vom indeparta iadul de pe pamant. Pentru ca iadul in sine, nu cred ca inseamna acel foc de care se mentioneaza peste tot, cred ca inseamna acea stare de rau a sufletului, si de maxima indepartare de Cunoastere, si-asa ajungem sa ne facem rau noua insine si mai ales semenilor nostrii, pentru ca nu ne mai axam pe ceea ce putem produce prin suflet… ne axam pe exterior, ne axam pe job, pe casa, pe mancare, pe stari de bine provocate cu petreceri si bere, pe aspect ( a se vedea modelul pitzi si pisi)… toate astea departeaza sufletul de drumul care-i cuvine de drept…

Am fost indrebata de multe ori de ce ma chinui atat, de ce sunt atat de masochista cu mine, de ce aleg in locul fericirii starile astea… pentru ca la final… sunt mai fericita ca oricand iar starile astea imi dau tot ce am nevoie…prin si cu ele ma descopar, ma ajut pe mine… ajung la calea sufletului meu, ajung la lumina ce arde in mine… Poate ca din afara pare chin… si pe de-oparte si pe dinauntru este, dar e chin diferit… e chinul provocat de dorinta de cunoastere, de dorinta de a impartasi raze de suflet care sa atinga si sa schimbe…

Ati incercat vreodata sa puneti muzica, ceva zbuciumat dar lent? ceva care sa linisteasca dar care sa si agite? si sa incercati sa dansati… impotriva ritmului? sa nu va lasati purtati de muzica? sa dansati contrar a ceea ce va face sa simtiti?

Sau sa stati pe intuneric cu o lumanare aprinsa, sa va asezati intr-o pozitie relaxanta si…. doar sa va uitati la lumina lumanarii… atat… si poate ca nu mai mult de 20-30 de min…

Ati incercat vreodata sa faceti ceva „anormal”? ceva care sa va produca atat de mult bine dar sa fie „anormal”?

Ati incercat vreodata sa mergeti… atat de incet incat sa aveti impresia ca stati pe loc? ca timpul trece atat de greu incat secunda pare eternitate… si in timpul asta sa analizati fiecare furnica, fiecare piatra, fiecare frunza… fiecare adiere de vant… fiecare miros… fiecare … orice care va inconjoara?

Ati stat vreodata jos si v-ati simtit una cu pamantul? ca faceti parte din el… si ca face parte din voi?

Ati simtit vreodata ca tot ceea ce va inconjoara, masa, scaunul, televizorul, calculatorul, telefonul, paharul… sunt doar obiecte care ne inconjoara si au fost facute pentru a ne ajuta, dar ele in sine nu produc nici-o stare de bine? in schimb functia lor da, pe scaun stai, cand stai dupa un drum lung, un scaun e o binecuvantare, pe masa mananci, de fiecare data cand mananci te simti bine, satul,  cand te uiti la televizor te relaxezi, claculatorul te ajuta sa iti faci munca, sa iti multumesti seful, ca atare implicit pe tine, sa te joci un joc, sa-ti lasi imaginatia libera, telefonul te tine in contact cu persoana iubita, de fiecare data cand vorbesti cu ea, el devine aliatul tau, prietenul tau, confidentul tau…

AM devenit mult prea obisnuiti si mult prea dependenti de lucurile din jurul nostru… au pus stapanire pe noi… daca cineva ar fi pus acum sa gaseasca o solutie pentru a duce mancarea de la farfurie la gura, ar spune instant: furculita! cum ar fi insa daca ne obligam sa nu e gandim la furculita, ci la altceva… sa gasim o alta solutie…

… si firul merge… si merge…