„Nunta”

M-am afundat toata saptamana trecuta intr-o carte care… din titlu ar parea din categoria “de dragoste” sau genul ala pe care nu prea il citesti… si asta inspirat doar din titlu.

Vorbesc despre “Nunta” de Nicholas Sparks. O carte pe care am citit-o la recomandarea lui Cip, pe principiul: se aseamana cu ceva! Hmmmm….. ok, hai sa incercam, nu ne place… lasam de-oparte, dar macar incercam, plus ca oricum nu aveam nimic altceva in orizont de citit decat cartea lui Paulo Coelho “Invingatorii sunt intotdeauna singuri”- o aveam in vizor pe raftul de la Cora, insa pretul ei m-a facut sa-I mai aman achizitia. Deci… nimic nou sub soare!

Si incepem si citim “Nunta” imaginandu-mi clar, ca tre’ sa fie vorba de o nunta, insa speram din suflet sa nu fie o poveste de dragoste care sa se termine cu o nunta, plssssssssssssss nu asta! Imi doream ceva… sau poate ca ma asteptam eu la ceva putin mai complex.

Si pot spune ca nu m-a dezamagit. Este o carte usoara, o carte de lectura de dupa-amiaza, insa cu o poveste destul de complexa si mai ales frumoasa. Si cel mai important, este o carte a recunostintei, a iubirii, a intelegerii.

Voi incerca, atat cat pot eu, sa descriu farmecul acestei carti.

Cartea este scrisa din amintirile lui Wilson, amintiri nascute din intamplarile prezentului.

Cu fiecare zi care trece, prezentul ii arata si chiar ii demonsetraza faptul de-a lungul celor 30 de ani de casatorie nu si-a indeplinit tocmai corect datoria de sot. Aceasta “revelatie” a pornit de la reactia sotiei lui la uitarea aniversarii de 30 de ani de la casatorie. Dezamagirea ei l-a facut sa inteleaga cat de multe a uitat de-a lungul anilor, cat de mult a lasat-o pe ea sa se ocupe de cei 3 copii, si intradevar cat de bine a facut-o. Cum s-a uitat pe sine in biroul de avocatura, cum ajungea seara acasa si de multe ori prea obosit pentru a schimba o vorba.

 Aproape jumatate de carte este axata pe descrierea interiorului lui raportat prin prezent la intamplarile din trecut, filmulete dupa filmulete trecutul I se redescrie in fata, Cum a cunoscut-o pe Jane, sotia lui, cum i-a cunoscut parintii, cum nu au avut decat casatorie civila, cum a devenit cel mai bun prieten cu tatal ei, care acum, in timpul relatarii este la un sanatoriu, din propria lui alegere, si cum sta pe margine lacului din curtea sanatoriului ingrijind o lebada alba cu pata neagra pe gat convins pana la maxim ca aceasta este incarnarea sotiei lui moarta de schizofrenie.

Chinuit sufleteste pana la maxim de dezamagirea provocata sotiei, Wilson isi retraieste tineretea si mai ales sentimentele.

Totul se schimba in momentul in care fata cea mare vine si ii anunta ca se marita… curand… adica peste o saptamana, exact de ce-a de-a 31-a aniversare a casatoriei lor.

Cealalta jumatate a cartii fiind axata pe pregatirea nuntii, accentual fiind pus pe Jane care se implica si se agita de la inceput pana la sfarsit

Ca orice mama, Jane pune pe locul 2 aniversarea si se bucura pana la limita maxima de casatoria fiicei ei, facand si clasica criza din cauza timpului prea scurt.

Incep pregatirile de nunta si totul devine nebunie, Jane preia usor, usor toata pregatirea nuntii iar Wilson, in regretul a ceea ce nu a facut atatia ani, se ocupa de tot ce este mai important: amenajarea casei si curtii parasite a tatalui lui Jane. In numai o saptamana totul capata conotatii de poveste. Fata isi gaseste rochia, casa si gradina sunt gata, Jane se linisteste si toti asteapta momentul cel mare.

In acelasi timp, Wilson isi pregateste cu foarte mare secret surpriza pentru aniversarea casatoriei lor, cu speranta reala ca o va impresiona pe Jane si ii va alinga dezamagirea provocata anul trecut si nu numai.

“Aranjandu-mi haina, am incercat sa-mi imaginez ce era in mintea lui Jane. Desi nu fusesem cu ea cand sosise acasa la noi, am incercat sa mi-o inchipui. A fost oare surprinsa ca masina mea nu era in parcare?….

Imi inchipuiam ca avea mainile ocupate cand coborase din masina, daca nu cu rochia de nunta, atunci, fara indoiala, cu pantofii pe care si-I cumparase in ziua aceea. Oricum, nu putuse sa nu observe biletul fixat de mine pe usa, chiar ianinte de a se apropia de scara, si parca vedeam umbra de curiozitate de pe fata.

Cum va reactiona cand il va citi? Nu stiam acest lucru. Un zambet nedumerit, poate? Indoiala ei era fara discutie mai mare, datorita faptului ca nu eram acasa.

Atunci, ce o fi gandit oare cand a descuiat usa si a descoperit camera noastra de zi in intuneric, luminata doar de stralucirea galben-pal a lumanarilor si de melodia tanguitoare cantata de Billie Holiday? Cat de mult timp i-a trebuit sa observe petalele de trandafiri imprastiate pe podea ce conduceau de la antreu, prin camera de zi, sus pe scari? Sau al doilea biletel pe care l-am fixat pe balustrada:

Iubito, seara aceasta este doar a ta. Totusi, ai si tu un rol de jucat. Inchipuieste-ti ca totul este o joaca: am sa-ti dau o serie de indicatii si rolul tau este sa faci ceea ce-ti cer. Prima sarcina e simpla: Te rog, stinge lumanarile de la parter si urmeaza drumul petaleleor de trandafir, pana in dormitor. Acolo te vor astepta alte instructiuni.”

Oare I s-a taiat rasuflarea de surpriza? Sau a ras neincrezatoare? Nu puteam sa fiu sigur, cu toate ca, asa cum o cunosteam pe Jane, eram convins ca va dori sa continue jocul. Cand va ajunge in dormitor, curiozitatea ei va atinge apogeul.

In dormitor, va gasi lumanari aprinse peste tot si muzica mangaietoare a lui Chopin va rasuna dulce. Un buchet de treizeci de trandafiri va fi asezat pe pat; de fiecare parte a florilor cate o cutie bine impachetata, pe fiecare aflandu-se cate un cartonas indoit. Cartonasul din stanga indica: “Deschide-l acum”. Cartonasul din dreapta stabilea “Deschide-l la ora opt”.

Mi-o imaginam mergand incet spre pat, ducand buchetul la obraz si inhaland parfumul imbatator. Cand va dezdoi cartonasul din stanga va putea sa citeasca: “ Ai avut o zi grea, asa ca m-am gandit ca ti-ar placea sa te relaxezi, inainte de intalnirea noastra din aceasta seara. Despacheteaza cadoul ce insoteste acest cartonas si ia continutul cu tine in baie. Mai multe indicatii te asteapta in baie”.

Daca va privi peste umar, in baie va vedea stralucind si mai multe lumanari- iar la despachetarea cadoului, va gasi un set de uleiuri de baie si lotiuni de corp, dar si un halat de baie nou din matase.

Cunoscand-o pe Jane, pot sa ghicesc ca se va juca cu cartonul si cu pachetul din dreapta, ce-l pe care nu-l putea deschide pana la ora opt. Se va hotara sa urmeze instructiunile mele sau nu? Isi va plimba degetele pe hartia impachetata, ca apoi sa o rupa? O credeam in stare, dar stiam ca, in ultima instanta, va ofta si se va indrepta spre baie.

Aici, pe masuta de toaleta se mai afla un bilet:

“ Exista ceva mai minunat decat o baie lunga si fierbinte, dupa o zi atat de grea? Alege uleiul de baie pe care il doresti, adauga o multime de spuma si umple cada cu apa fierbinte. Langa cada vei gasi o sticla déjà desfundata din vinul preferat, inca rece. Toarna-ti un pahar. Apo scoate-ti imbracamintea, intra in cada, lasa-ti capul pe spate si destined-te. Cand esti gata, sterge-te bine si foloseste una dintre lotiunile de corp cumparate de mine. Nu te imbraca. Pune pe tine halatul cel nou si aseaza-te pe pat, ca sa deschizi si celalalt cadou”

In cutia care ramasese se afla o rochie noua de cocktail si pantofi usori, neri, de dans, ambele articole cumparate de mine, dup ace aflasem ce masuri poarta, orientandu-ma dupa imbracamintea din sifonier. Cartonasul care insotea toaleta de seara suna simplu:

“ Esti aproape gata. Te rog deschide cutia si imbraca-te cu ce ti-am cumparat. Daca vrei, pune-ti cerceii de aur pe care ti i-am daruit la primul Craciun petrecut impreuna. Totusi, nu pierde vremea draga mea- ai la dispozitie doar patruzeci si cinci de minute pentru a termina toata treaba. Stinge lumanarile, da drumul la apa din cada si opreste muzica. La opt si partuzeci si cinci, iesi pe vernada din fata. Incuie usa din spatele tau. Inchide ochii si intoarcete cu spatele la strada. Cand te vei rasuci din nou, deschide ochii, pentru ca intalnirea noastra va fi gata sa inceapa…”

Am scris acest fragment pentru ca dupa parerea mea este primul (din cele doua) pline de o cantitate imensa de emotii si stari sufletesti. Poate mai mult pentru noi fetele. 😛

Acest moment se intinde in unicitate pana la sfarsit, reusint intradevar ca Wilson sa o surprinda pe Jane si ea la randul ei sa se simta cea mai unica, cea mai frumoasa, cea mai speciala si… poate cea mai mama.

A doua zi dupa acest moment, cand pregatirile de nunta au fost gata si toti déjà isi ocupau locurile lor:

“- Dar unde e Ana?” (cea care urma sa se casatoreasca)

“- E gata, dar a mai vrut sa vorbeasca ceva cu Leslie (ce-a de-a doua fiica a lui Jane), inainte de a cobora. Un retus de ultima ora, cred. Zambi visatoare (Jane). Ard de nerabdare sa o vezi. Nu cred ca am mai vazut vreodata o mireasa atat de frumoasa. E totul gata?

– Imediat ce va primi semnalul, John va incepe sa cante marsul nuptial.

Prima a aparut Leslie si, ca si Jane, era frumoasa ca o cadra. …

– Vine, zise aproape fara suflare.

Joseph se strecura pe usa din spatele nostru si I se alatura surorii lui. Jane ma apuca de brat si, spre surpriza mea, am descoperit ca mainile imi tremurau. “Asta e, am gandit eu, toate au ajuns la final”. SI am auzit usa de sus deschizandu-se din nou. Jane zambi copilareste.

– Iat-o, sopti ea.

Da, sosea Anna, dar chiar si in acea clipa gandurile mele se indreptau tot spre Jane. Stand alaturi de mine, stiam chiar si in acel moment ca niciodata nu am iubit-o mai mult.

Cand aparu Anna, Jane facu ochii mari. … Rochia pe care o purta nu era cea cu care Jane o vazuse cu cateva minute mai devreme. Imbracase rochia pe care i-am adus-o eu de dimineata de acasa si care semana perfect cu rochia lui Leslie.

Inainte ca Jane sa poata spune ceva, Anna se indrepta spre ea si scoase la iveala ce ascundea la spate.

– cred ca tu trebuie sa fii cea care sa poarte asa ceva, zise ea simplu.

Cand Jane vazu voalul de mireasa pe care Anna il tinea in mana, a clipit repede, neputand sa-si creada ochilor.

– Ce se intampla? intreba ea. De ce ti-ai scos voalul?

– Pentru ca nu eu ma marit, zise Anna calma. Oricum nu azi. Aceasta nu a fost nici o clipa nunta mea, mami. De ce crezi ca te-am lasat pe tine sa alegi totul?”

Iar acesta este al doilea moment plin de sentimente si trairi.

Ideea finala, este ca ceea ce initial parea nunta fiicei sale era defapt nunta ei. Tot timpul nu a facut altceva decat sa isi planifice nunta ei, si asta din dorinta lui Wilson de a-I oferi in sfarsit, nunta pe care si-o dorise.

Aceasta carte, este dovada pura a unor sentimente profunde, sentimente construite si pastrate de-a lungul anilor, cladite din intamplari bune si rele.

SI asemanarea de care zicea Cip: nunta parintilor mei, nunta de argint.

Poate ca… este o carte de dragoste, insa modul in care este scrisa, si amestecul surprinzator intre nunta fiicei lor si nunta lor de drept este ceea ce dau un farmec aparte cartii si mai ales povestii. Pentru ca toti, in relatiile noastre sau in casnicie, toti ne ingropam in griji si planuri de viitor si nu de putine ori uitam de cel de langa noi, uitam sa ii mai producem un zambet, uitam ca totusi… relatia/casnicia nu e sa fie ci trebuie intretinuta… chiar si dupa 30 de ani.

nunta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.