Am reusit zilele trecute sa povestesc unele dintre cele mai mari secrete ale mele. Iar in timpul povestirii lor ma gandeam la proces… de ce nu am mai povestit nimanui intamplarile astea? Pentru ca in nimeni nu am avut la fel de multa incredere, dar mai ales, pentru ca stiam ca persoana careia ii povestesc nu ma va Judeca.
Cred ca primul pas, in tot procesul asta, este sa incepi sa-ti recunosti tie ADEVARUL, sa-l analizezi, iar dupa ce tu le-ai acceptat il poti si impartasi. Iar cum in orice se aplica o „prima oara”, in care totul e greu, asa e si aici. Prima oara cand povestesti e greu, apoi interiorul se relaxeaza atat de mult incat in alte contexte poti deja glumi pe tema, sau o poti da exemplu cu usurinta.
Sunt foarte putine lucruri pe care le regret din trecutul meu, iar acestea m-au ajutat atat de mult in formarea mea, prin alnalizarea lor si invatarea din ele, incat nici nu mai pot spune ca le regret, din contra, m-au facut un om mai bun.
Ma simt bine eu cu mine, si peste tot, asta cred ca e cel mai important. Sufleteste am ajuns acolo unde vroiam si aveam nevoie sa ajung pentru nivelul acesta al vietii mele. Astept cu nerabdare urmatorul nivel, cu provocarile, greselile si invatamintele lui.
