Un post lung cu de toate…

Până acum câțiva ani eram românul ăla care ar fi dat orice să plece din țară. Orice lucru deplasat mă făcea să consider România ultima țară de pe harta lumii. Toți erau mai buni ca noi, mai deștepți, mai amabili, mai răbdători. Ai noștri, numai bădărani. Și ghici ce? Inclusiv eu :))))

M-a atins unul în supermarket?! Săgeți și foc! Și-apoi toată blagoslovirea în gând ”Nu se poate frate! Numai nesimțiți! Dar ce?! nu m-a văzut că sunt aici? Nu putea să treacă pe lângă mine. N-ai văzut așa ceva!” și inevitabil gândul îmi zbura peste hotare la toți cei care păreau perfecți pe lânga noi.

S-a așezat viața de așa natură că am ajuns să ne mutăm în Scoția. (Poate o sa existe un alt post cu mutarea și nebunia mutării :))

Adevărul este că de cum pășești, oriunde, nu doar în Scoția evident, ”vezi diferența”. Cumva aș zice Logic! Că e altă țară, sunt alte clădiri, alt tip de transport in comun, altă limbă etc. Și din start îmbraci totul cu ”sigur e mai bine ca la noi”. (Și da! sigur e mai bine ca la noi mai ales dacă ai pășit în afara țării în vacanță și mâine nu te duci la muncă :)))))

Evident că așa a fost și pentru mine. Nu cădea în discuție să îmi mai fie dor cândva de România asta plină de defecte, de bădărani, trafic, etc.

…mi-au plăcut multe lucruri acolo, în supermarket ai cititoare de coduri de bare portabile pe care le iei cu tine, îți scanezi produsele ce le pui în coș apoi te duci și doar platești conform acelui cititor- da! la noi nu s-ar putea niciodată așa ceva. Primăvara este tot orașul numai ghiocei și brândușe, am descoperit acolo tipuri de brândușe care nici nu știam că există. Vecinii te salută, nu contează că te știu sau nu. Existența unor produse ce la noi nu există, a se citi șervețele umede pentru copii, doar cu apă :D, ohooo și mai ales amazon, gap, mothercare, next…d-astea care la noi sunt un lux. Nici acolo nu sunt branduri de duzină, însă acolo ți le permiți fără să fii nevoit să îți vinzi un plămân. Plus sistemul din grădinițe. Dacă la început eram revoltată că nu au pătuțuri unde copii să doarmă la prânz (dorm pe jos pe salteluțe), iubirea și căldura cu care îi primesc în sistem începând de la 9 luni, m-au făcut să îmi dau seama că nu pătuțul este atât necesar cât blandețea cu care este tratat copilul și activitățile ce le au pe parcursul zilei.

Adică per total o altă calitate a vieții, cu lume relaxată și fără claxoane în trafic.

În schimb, vorbind de nordul UK vorbim și de o vreme tristă și plângăcioasă. Vreme care, dacă ești mai din sud, mai de la soare, ajunge să te afecteze destul de tare. Depresie scrie pe tine :)))

Mna! După o perioadă sentimentalismul, familismul din noi și vremea și-au spus cuvântul, evdent că nu a durat mult până ni s-a făcut dor de casă. Iar dorul ăsta se face…mai ales pentru că ești nevoit să ieși din zona ta de confort. Aici, în RO, știam deja tot, aveam ritmul nostru, funcționam așa deja de câțiva ani. Mutarea te rupe din treaba asta. Te ia de aici și te duce acolo (indiferent care este motivul și conjunctura plecării) și te lasă…întrun loc cu totul nou, cu oameni noi, obiceiuri noi etc. Afară de zona de confort, dorul ăsta se mai face și din lipsa prietenilor și a rudelor. Aici stii clar că dacă vrei să ii vezi, poți. Acolo, începi să aflii că daca vrei să ii vezi…e mai complicat și mai costisitor să și poți. Plus, dacă mai ai și copii ajungi să înțelegi cât de important este ca ei să interacționeze cu veri și verișoare, bunici, unchi, mătuși și prieteni de la naștere :))

Cert este că nu e simplu să te muți oricât de tentant ar părea, deși experiența este interesantă iar asupra mea chiar a lăsat o amprentă, am devenit mai răbdătoare cu cei din jur și mai ales…în loc sa văd totul cu răutate și să trimit săgeți negative către cei din jurul meu (care m-au lovit în supermarket) văd totul mai calm…(dacă eu îi eram în drum și omul chiar nu m-a văzut :O)

Am pus în balanță tot ce se putea pune în balanță și mai ales am încercat să înțeleg de ce este atât de grea decizia de a ne întoarce în țara noastră, la rude și la neamuri. De ce ăia pot și noi nu. De ce ăia sunt senini și ai noștri nu.

În primul rând, mai oriunde afară de la noi, sistemele chiar funcționează. Fără tehnologii costisitoare, funcționează pe bază de bun simț: nu lăsăm caca al câinelui nostru pe jos pentru că nu e normal ca vecinul să calce în el. Nu blocăm intersecția pentru că altfel ăla de vis-a-vis nu poate trece etc, basic.

Deci cum e treaba asta cu bunul simț? De ce ei pot și noi nu? De ce noi suntem bădărani și ei nu? De ce unii dintre ai noștri ajung să fure si să fim toți confundați cu ei? De ce noi nu suntem amabili și avem fețe acre cu buze țuguiate și săgeți în ochi? (nu vorbesc la nivel politic, departe de mine la momentul ăsta).

Pentru că la noi sistemele nu merg, și mai ales pentru că NU NE AJUNGEM CU BANII! Și nu că nu ne ajungem că îi dăm pe prostii…nu ne ajung pentru ce ne este necesar. Adică ne este afectată piramida ai de care vorbea Maslow și mai ales baza ei…aia cu apă, hrană, adăpost… Este evident că dacă nu ai ce mânca vei ajunge să furi. Este evident că vei ajunge să îl urăști pe cel ce are pentru că tu nu ai. Cu orice argumente mi-ar veni oricine, eu tot la concluzia asta ajung.

Și menționez, nu mă refer aici atât de mult la tine și la mine care înțelegem niște treburi, mă refer la marea aia de oameni, cei care sunt reticenți, că deși stau la coadă la casă prioritară de gravide li se pare absurd să dea și prioritate, dar ei vor ca sistemele să funcționeze (întâmplare de azi dimineață).

Analiza asta a mea, simplă, primară, mie asta îmi spune. Relaxarea lor (a celor din alte țări) și bunul lor simț vine de la faptul că ei nu au stresul zilei de mâine, că și vecinul are, dar ghici ce? și ei, restul, au. Și au cât să trăiască decent de la o lună la alta…nu să facă vacanțe în Bora Bora. Noi…în schimb ajungem să fim din ce în ce mai gârboviți cărând în cârcă griji și neajunsuri, motiv pentru care suntem răi, reticenți și ajungem să stăm prost și cu răbdarea.

De ce ne-am întors?

Circulă o vorbă ”Do something today that your future self will thank you for”, tradus ar fi- Fă ceva astăzi pentru care EU-l tău din viitor îți va mulțumi.

Ne-am întors pentru amintirile din viitor. Ne-am întors pentru a petrece timp cu toți ai noștri care azi sunt dar mâine poate nu. Ne-am întors ca în amintirile copiiilor noștri să fie și mamaie, buni, tataie, bia și bubu și toți ceilalți. Să nu îi știe doar din auzite, poze și facetime. Ne-am întors să ne creăm un viitor de amintiri frumoase și nu plin de regrete. Pentru că at the end of day, căldura vine de la oameni.

De muncit, muncim mai mult. Dar pentru moment, pentru ai noștri din jur și pentru noi, încă suntem dispuși să o facem. Mâine mai vedem…

img_4335

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.