Micuta printesa si cefosul alb. Sau cum Romania nu se va face bine niciodata indiferent de cine va iesi presedinte

Aseara ne-am onorat o promisiune in fata copiiilor si am mers la Therme.

Cei care mergeti la Therme si aveti voie doar la Galaxy, va stiti voi care!, cunoasteti ca la topogane, cetatea copiilor, cei mai mici (sub 5 ani) au voie doar pe topoganul cel mai mic, din stanga, iar copiii mari (peste 5 ani) pe topoganul triplu din dreapta.

Asadar, ajunsi in raiul exoticului urban din interiorul cetatii, copiii s-au dezlantuit. V pe ambele topogane. A doar la cel mic. Evident ca ar fi vrut si el pe cel mare, dar parintii lui, crescuti cu reguli, i-au explicat ca el are voie doar pe topoganul mic. A a inteles, pentru ca de multe ori, un copil are capacitatea si maturitatea de a intelege mai bine decat un adult.

Sunt niste oameni platiti, ca niste aparatori ai cetatii, pe numele lor salvamari, care au rolul de a asigura buna alunecare pe topogane si respectarea regulilor, in general ale varstei.

Suna bine si ideal pana aici, nu?

O perioada buna de timp ne-am impartit intre piscina cu valuri si topogane. Apoi V a ramas la valuri, A si-a dorit topogan, si si-a tot dorit un timp bun.

Apare in zare o fetita, chiar o mica printesa, aveam sa aflu, cu parul negru ca abanosul, fata mica, rotunda, ochi sclipitori si un costum superb Fendi, cum numai printesele pot avea.

Direct spre topoganul cel mare, lansata. Aparatorul cetatii, salvamarul, fluiera, fetita il observa, el se apropie de ea si o intreaba cati ani are. Apoi ii face semn ca are voie doar pe tooganul mic.

Printesa, pune mainile in san si face stanga imprejur, plecand suparata.

Eu, copil crescut cu reguli, intr-un mediu cu reguli, imi zic, ce fain! Chiar se respecta regulile, ce bine instruit e personalul si ce ferm! Well done, Therme!

Nu imi termin momentul de admiratie ca micuta printesa apare cu cefosul alb, cu tati. Un tati nu foarte inalt dar cu o constitutie Euclideana de trapez invers, cu musculatura lucrata, deci sa zicem, impunator prin forma geometrica.

Cefosul Alb: de ce n-o lasi frate si pe … (nu i-am prins numele) sa se dea pe topoganul asta? (Aratand spre cel din dreapta).

Salvamarul: pentru ca nu are varsta. Asta, (aratand spre topoganul din dreapta) este pentru copii mai mari, peste sase ani. Ea nu are sase ani deci se da pe asta (aratand spre topoganul din stanga).

CA: hai, frate! Ca am venit sa ne distram, stam ‘acuma’ sa analizam varsta!

S: astea sunt regulile.

Printesa plangea dramatic, batand nervos din picioare.

CA: pf! Uite-te la ea ca plange, las-o si pe ea sa vada cum e.

S: pai daca o las pe ea, trebuie sa ii las pe toti. Uite-te cati copii sunt aici (mici), toti ar vrea.

CA: da’ ce?! S-a intamplat ceva… de nu ii lasati?

S: pai da, ca altfel nu erau pe varste.

CA: haide frate ca e opt ceasu’ (20:00), mai stam si noi 10 minute si plecam, las-o sa vada si ea.

(Discutia pe acelasi subiect a mai continuat ceva timp)

Pentru ca postura lui tati, pentru ca inainta usor, usor spre salvamar inundandu-i spatiul personal, pentru ca salvamarul probabil era obosit si satul de explicatii, salvamarul, aparatorul cetatii, a cedat. Cetatea a fost capturata, micuta printesa s-a asezat pe tron, in varful topoganului, triumfatoare!

Monica, in mintea ei, in timp ce se derula discutia:

ce fain! uite ca ii tine piept si nu cedeaza! Ia sa vedem, cum reactioneaza, ce zice.

Monica, in mintea ei, dupa discutie, in timp ce printesa isi manifesta puterea in cetate:

Asta este exemplul CLASIC de ce Romania nu se va vindeca niciodata, indiferent de cine va iesi presedinte.

De va fi Veorica, ne va fi pus in frunte, de va fi Iohannis, ne vor manca incepand de la coada, asa cum o fac deja de multi ani, toti cei care cauta tot felul de sirletecuri pentru a-si atinge scopurile, toti cei care au vazut ca forta (in toate formele ei) aduce rezultatele mult dorite, sau mai bine zis puterea, fizica.

Asta este exemplul clasic de ce mizeria nu ajunge sa fie indepartata complet, pentru ca de ani de zile ‘lasa ca merge si asa’ a ajuns sa se aseze atat de bine in sistemul de functionare al unora incat pur si simplu exista. Dainuie si va dainui prin generatiile lor urmatoare.

Pentru ca nervii imi ieseau prin pori si eram aproape lansata sa le subliniez daca sunt reguli atunci sa fie pentru toti, daca nu, sa nu fie, dar tot pentru toti. Pentru ca tind sa cred ca emanatiile au ajuns pana la salvamar, a venit si mi-a spua ca se poate da si A. M-am bucurat ca macar din experienta lui stie sa manevreze ambele tipuri de parinti, ambii considerati nebuni probabil.

What to do now?

*Acesta este un post despre un om care se vede in incapacitate. Incapacitatea amprentei lasate de generatiile trecute si a celei actuale de a se salva. Nu are scop politic, nu urmareste influentarea comportamentelor etc.

Desi concluzia finala pare ca nu sustine pe nimeni la vot, mentionez si va incurajez sa mergeti sa votati, cu cine credeti voi de cuviinta (atata timp cat nu e Veorica) 🤓

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.