Ghidul primului epilat cu ceară

Știm cu toții că orice primă experiență provoacă o teamă, o teamă de necunoscut, care de multe ori, orice ți-ar spune oricine, până nu treci de ea nu o vei înțelege cu adevărat, însă, pentru că în cazul nostru experiența nu e chiar atât de rea, zic să trecem prin fiecare pas în parte, să știi cât mai clar la ce te poți aștepta:

  1. Alege un specialist, dacă se poate pe bază de recomandări sau review-uri în online, un specialist cu experiență. Nu merge la o prietenă care te poate face acasă, nu merge oriunde pentru că experiența poate fi (pe cât de) placută pe atât de neplacută și datorită persoanei care execută procedura, deci nu este doar procedura în sine.
  2. Alege un loc unde se respectă igiena, este foarte important să te duci într-un loc care să îți inspire încredere, un loc unde să nu se refolosească ceara, să se folosească o spatulă per aplicare, specialistul să se spele pe mâini și să poarte mănuși iar pe pat să fie folosită rolă de hârtie de unică folosință.
  3. Pentru ca rezultatele să fie mai bune, cu 2-3 zile înainte de programare poți face un scrub/ exfoliere corporală, astfel vei îndepărta celulele moarte de la suprafață eliberând și firele de păr prinse sub piele (dacă acestea există).
  4. Bun, dacă ai ales și specialistul și locația, ce trebuie să știi este că pentru o primă experiență  va exista o durere,  o durere inevitabilă datorată procedurii în sine de îndepărtare a părului din rădăcină. Pentru a diminua acest disconfort este important pasul 1 în care îți alegi un specialist cu experiență care doar din tehnică va face procedura mai suportabilă. Pe de altă parte, trebuie să ții minte că tu încă nu ai cu ce compara, durere va fi dar și ea diferă de la persoană la persoană în funcție de rezistența fiecăreia la durere.
  5. Dacă ai folosit altă metodă de îndepărtare a părului înainte așteapta minim 2-3 săptămâni înainte de a merge la prima programare de epilat cu ceară. Dacă ai folosit lamă sau cremă depilatoare este necesar ca părul să fie suficient de crescut pentru a putea fi îndepărtat cu disconfort minim.
  6. Evita ”acea perioadă a lunii”. Anumite persoane sunt mai sensibile în perioada menstruației, poate este și cazul tău, de aceea, mai ales la prima programare îți recomand să fie în oricare altă perioadă din lună.
  7. Un alt aspect important de știut atunci când mergi la epilat într-un salon pentru prima oară este ca te vei expune, mai ales dacă alegi un epilat intim total. Va trebui să să ai în vedere că pentru a putea fi epilată zona, ea trebuie expusă iar jena ignorată, specialiștii fac asta ca meserie, așadar zona intimă le este suprafața de lucru, deci nu ai de ce să te jenezi.
  8. Și ultimul aspect la care mă pot gândi:  VEI SUPRAVIEȚUI! Totul va fi bine iar apoi, timp de 6-8 săptămâni te vei bucura de o viață ”fără păr”.

 

Experiența nu trebuie să fie groaznică și nici traumatizantă, trebuie doar să alegi specialistul, locația și absolut toate detaliile care ție îți oferă confort si certitudinea că te poți lăsa pe mâna cuiva care și stie ce face dar care îți poate transforma o experiență neplăcută într-una plăcută.

 

SOR_9551

Sursa foto: Lycon Epil Room